Tabloul Setea a fost conceput în anii 1965-1966 în mai multe variante. Ne-au rămas doar două versiuni, prima aflată în custodia Muzeului Regional de Artă din Ulianovsk, din Federația Rusă, a doua, în colecția familiei. Istoricul de artă Constantin I. Ciobanu observă că această serie e caracterizată printr-o structură compozițională de factură simbolico-asociativă și că scena e prezentată frontal – vedem un tânăr (în profil) care bea cu nesaț apă din ciutura oferită de o țărancă. Pictorița a căutat, prin intermediul procedeelor monumentale specifice panourilor decorative, să materializeze metafora setei. Un rol foarte important îl joacă aici limbajul artei naive prezent în siluetele figurilor, în profilul personajului principal, în ritmica ramurilor arborelui. 

În varianta Setei  din colecția familiei, dezlănțuirea decorativă e şi mai evidentă. Artista accentuează în mod deliberat simetria tabloului, pictând încă un arbore identic în stânga compoziției. Ciutura din prima variantă e înlocuită în acest caz cu o găleată. Fundalul e neomogen, asemeni unui covor ornamentat cu spirale şi volute ce amintesc de celebrele fundaluri decorative ale lui Gustav Klimt. 

Demn de remarcat e faptul că ambele variante ale tabloului au cadrul trapezoidal (!), caz foarte rar întâlnit în pictura de şevalet.