Tabloul Citate din istoria artei, realizat de Valentina Rusu Ciobanu în 1978, mizează pe colajul citațional. Criticul Constantin I. Ciobanu remarca aici un  metatext artistic, care trebuie citit la nivelul conexiunilor semantice dintre fragmentele din pictura Renașterii europene, citate. Peisajul marin din zona orizontului e „împrumutat” din Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius a lui Albrecht Altdorfer. În aer plutește tipsia cu capul retezat al Mântuitorului în interpretarea lui Holbein. Colțul din stânga sus al tabloului e ocupat de Poarta de Aur din celebra frescă a lui Giotto (Întâlnirea lui Ioachim și a Anei). Spre această poartă se îndreaptă plugarul, văzut din spate, din Căderea lui Icar a lui Pieter Bruegel. Ceva mai jos observăm Autoportretul lui Dürer la 28 de ani și câteva fragmente din creațiile lui Botticelli, din Nașterea lui Venus și Grünewald, din Batjocorirea lui Hristos. Jos se profilează Orbii lui Bruegel, La belle Jardinière și Sfântul Gheorghe ale lui Rafael, Sfântul Francisc alungând demonii din Arezzo a lui Giotto și portretele marilor seniori ai epocii: Henric al VIII-lea al Angliei în versiunea lui Holbein cel Tânăr și Henric al IV-lea al Saxoniei în cea a lui Cranach cel Bătrân. Colțul din dreapta jos al picturii e ocupat de voleul cu imaginea Mariei Magdalena a lui Rogier van der Weyden în fața căreia cântă la lăută tânărul din Concertul pastoral al lui Giorgione. În partea dreaptă superioară a tabloului sunt scrise cu litere aurii  numele celor 12 maeștri renascentiști din ale căror tablouri sunt „reproduse” fragmentele. 

Analiza tabloului Citate din istoria artei este strâns legată de problema metabolismului cultural al unui artist, al  topirii moștenirii artei universale în stilul propriu. În acest context un rol deloc neglijabil în formarea Valentinei Rusu Ciobanu  l-au jucat schițele și crochiurile inspirate de diverse capodopere din patrimoniul artistic mondial. Printre aceste schițe a fost identificat un crochiu care ne poate da o cheie de lectură, o explicație pentru prezența, poate ironică sau providențială, a celor două personaje așezate din prim-planul lucrării. E vorba de prozatoarea Lidia Istrati, și în stânga tabloului, Henry Kissinger, unul dintre arhitecții prăbușirii totalitarismului și al renașterii unor popoare europene ținute după cortina de fier. În mica schiță invocată, în dreptul siluetei Lidiei Istrati era indicat numele Edith (probabil se avea în vedere numele biblic Judith), iar sub un cap pe platou apărea numele Olofern (Holophern), generalul asirian care a fost decapitat de Judith, frumoasa evreică salvându-și astfel poporul de la sclavie. Este important să plasăm cronologic corect această lucrare pentru a reflecta asupra mesajului simbolic al pictoriței. Devine evidentă trimiterea la căderea comunismului, la anii 1990, când Lidia Istrati a jucat un rol important, fiind una dintre cele mai importante luptătoare pentru emanciparea națională în Basarabia.